Mesajul de felicitare al PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, adresat Preacuviosului Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), duhovnic-administrator al Mănăstirii ”Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” – Ciuflea, cu prilejul aniversării celor 30 de ani de slujire preoțească

Preacuvioase Părinte Arhimandrit Nicolae,

HRISTOS A ÎNVIAT!

Aniversarea a 30 de ani de slujire preoțească, este un prilej deosebit de a mulţumi lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra Preacuvioșiei Voastre, pe care le-ați cultivat prin rugăciune, osteneală și răbdare, înţelepciune şi stăruinţă.

Pe parcursul acestor trei decenii, ați îndeplinit îndatoririle încredinţate de către conducerea Bisericii, în calitate de secretar mitropolitan, redactor-șef al publicației ”Clopotnița Moldovei”, duhovnic-administrator al mănăstirii Ciuflea, președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI și Organele de Drept ș.a., demonstrând perseverență, abnegație și dragoste.

Aceleași calități înalte, V-au caracterizat și în perioada 2009-2011, când  am studiat împreună cu Preacuvioșia Voastră la Aspirantura Duhovnicească “Sfinţii Întocmai cu Apostolii Kiril şi Metodie” din orașul Moscova.

În această zi, semnificativă, Vă dorim în rugăciune, sănătate durabilă, tăria duhului, răbdare şi succese în trudele Dumneavoastră de mai departe. Pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus (vezi: Flp. 4:7).

 Întru mulţi şi fericiţi ani, Preacuvioase Părinte!

Cu frățească dragoste în Hristos Domnul,

IOAN,
EPISCOP DE SOROCA,
VICAR AL MITROPOLIEI CHIŞINĂULUI ŞI A ÎNTREGII MOLDOVE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *