Duminică, 26 iulie, Episcopul Ioan, vicar-mitropolitan, a oficiat Taina Cununiei la capela Universităţii de Stat din Moldova asupra tinerilor Ioan Culeac şi Ana Cojocari. Preasfinţia Sa a acceptat invitaţia naşilor, prot. Octavian şi Natalia Moşin.
Ierarhul a fost întâmpinat de către membrii ASCO, care au participat cu o frumoasă cântare în cadrul tainei.
La slujbă a fost prezent şi egum. Ilie (Lunic), nevoitor al mănăstirii Nicoreni, care de mulţi ani îi îndrumă duhovniceşte pe aceşti tineri.
Episcopul Ioan a adresat un mesaj de felicitare, dar şi de povaţă pentru tinerii încununaţi, binecuvântându-i în drumul de familie creştină.
Mirele, Ioan Culeac, este proaspăt absolvent al Facultăţii de Teologie din Constanţa, iar mireasa, Ana Cojocari, a absolvit Facultatea de Litere a USM. Anterior, ambii au urmat studiile la şcolile duhovniceşti din Eparhia de Edineţ şi Briceni.