Biserica, popoarele şi statele vieţuiesc, prosperă şi dăinuie în mare parte datorită acelor personalităţi, care se aduc pe sine jertfă pentru aproapele, acelor, care, după exemplul Mântuitorului, urcă pe Golgota, dar nu se dezic de credinţă, convingeri şi principiile spirituale. O asemenea slujire cu jertfire de sine propovăduieşte şi înfăptuieşte Biserica Ortodoxă din Moldova, al cărei Arhipăstor, Întâi Stătător şi ocrotitor în aceste vremuri tulburi este Vlădica VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove. Ce poate fi mai înălţător şi mai optimist?
(Extras din O VIAŢĂ ÎN LUMINA CREDINŢEI
ÎNALT PREA SFINŢITUL VLADIMIR,
MITROPOLITUL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVЕ,
la 25 de ani de slujire arhierească)
La data de 21 iulie 1989, în ziua prăznuirii Icoanei Maicii Domnului de Cazani, în Catedrala Patriarhală „Botezul Domnului” din orașul Moscova, Preacuviosul Părinte Arhimandrit VLADIMIR (Cantarean) a fost hirotonit în treapta de Episcop al Chișinăului și Moldovei.
Slujba hirotoniei a fost condusă de către Înaltpreasfințitul IUVENALIE, Mitropolit de Crutițk și Colomna, alături de care au mai participat 16 arhierei.
La ceas aniversar, dorim Înaltpreasfințitului nostru Părinte și Mitropolit al Bisericii și al Țării sănătate și pace, împliniri și bucurii, dar și veac lung de slujire jertfelnică Sfintei Biserici Ortodoxe din Moldova! Întru mulți ani, Stăpâne!