Joi, 14 noiembrie 2019, Episcopul Ioan de Soroca a întreprins o vizită la Colegiul „Mihai Eminescu” din municipiul Soroca.
Preasfinția Sa a fost însoțit de către prot. Nicolae CRAVEȚ și prot. Alexandru ILESCU, profesori în această instituție.
În cadrul vizitei a avut loc o ședință de lucru la care au participat Doamna Tatiana VIȘNIOVAIA, director al Colegiului, Doamna Emilia USATÎI, șef al secției Asigurarea calității și Doamna Profesor Aliona RUJIȚCAIA.
Cei prezenți au evaluat rezultatele obținute la Specialitatea Teologie, trasând obiective pentru activitățile de viitor.
Amintim că din anul 2017 în Colegiu este inclusă Specialitatea Teologie, iar la data de 13 iunie 2019, în baza rezultatelor evaluării externe, Consiliul de Conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare a luat decizia de autorizare de funcționare provizorie a programului de formare profesională, nivelul 4 ISCED, 22110 Teologie, forma de învățământ cu frecvență.