În după-amiaza zilei de duminică, 25 august, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a vizitat Liceul Teoretic Costești din raionul Ialoveni.
Arhiereul vicar a fost însoțit de protoiereul mitrofor Anatolie STEFANOV, Protopop al raionului Ialoveni.
Fiind invitat de către Preacucernicul părinte profesor Ioan SCUTARU și directorul liceului, Dna Svetlana BORTĂ, Preasfinția Sa împreună cu soborul de preoți prezenți a sfințit Parcul cu amfiteatru „Parcul Eden” din curtea instituției, destinat diferitor activități ale profesorilor și elevilor.
În fața tuturor celor veniți la eveniment, vlădica Ioan a rostit un discurs, transmițând tinerilor părinteștile gânduri ale Mitropolitului VLADIMIR.
Dna Profesor Natalia GRÎU, reprezentând Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a adresat mesaj de felicitare pentru realizarea proiectului.
Ctitor al acestei lucrări este Dl Ion MEREACRE, băștinaș din Costești, venit acasă din Marea Britanie.
Inițiator, promotor și organizator al acestei reușite este diaconul profesor Ioan SCUTARI, care pe parcursul anilor a înregistrat succese înalte în opera educațional-religioasă a tinerei generații.
La această activitate au mai participat preoți, primari, profesori, părinți și elevi.