La 26 mai 2019, în Duminica a V-a după Înviere, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a liturghisit în Catedrala Mitropolitană ”Nașterea Domului” din Capitală. Ierarhului i-au coliturghisit soborul de preoți și diaconi ai sfântului locaș, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la serviciul divin duminical.
PS Ioan a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a tâlcuit pericopa evanghelică citită astăzi la Sfânta Liturghie, ce ne înfățișează momentul de convorbire a lui Hristos cu femeia samarineacă, care venise să ia apă de la fântâna lui Iacov.
Femeia Samarinencă este un model de mărturie a lui Hristos. Această femeie care aduce o cetate întreagă să-L vadă pe Iisus lucrează pentru Taina Bisericii. Apa cea vie, Harul mântuitor îi schimbă viaţa şi o face mărturisitoare a lui Hristos Mesia şi o face misionară aducând o mulţime de oameni la Hristos şi apoi pe Hristos în cetatea Sihar unde a stat două zile la aceşti samarineni care în general erau dispreţuiţi de iudei. Vedem aşadar că Evanghelia de astăzi este o Evanghelie a iubirii milostive a lui Dumnezeu, a Harului ceresc mântuitor, a Apei celei vii care ne face să căutăm viaţa veşnică, ne face să dorim iubire şi fericire veşnică neînşelătoare şi netrecătoare.
După Liturghie, Episcopul Ioan a săvârșit un Tedeum de mulțumire, iar mai apoi a transmis mesajul de binecuvântare al ÎPS Mitropolit Vladimir, care astăzi a liturghisit la Mănăstirea „Sf. Irh. Nicolae” din satul Condrița.