În seara zilei de marţi din prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a citit Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca, în prezența a numeroși credincioși care au venit să pună început bun acestei perioade de înfrânare şi de sporire a rugăciunii pentru purificare şi sporire duhovnicească.
Chipul fiecărui creştin vorbea de trăirea profundă a acestor momente sobre şi solemne, ce au puterea de a transpune pe cei cu credinţa vie şi curată într-un al spaţiu, străin de grijile şi preocupările lumeşti.
Canonul săvârșit în această seară cât și toate celelalte rugăciuni și servicii divine tipice Postului Mare, au menirea de a ajuta creștinul să dobândească pocăința cea adevărată și smerenia, de aceea toți credincioșii sunt chemați la sfintele biserici pentru a se apropia de Dumnezeu și pentru a trăi Cuvântul Evangheliei.
Citit în primele patru zile din întâia săptămână a Postului Mare şi integral în Joia din săptămâna a cincea, Canonul cel Mare, datorită gândurilor înălţătoare pe care le transmite, temelor necesare în viaţa fiecăruia (smerenia, pocăinţa, străpungerea inimii), precum şi a profunzimii sale, devine un îndreptar şi un îndrumar pentru viaţa noastră.