Numeroși credincioși soroceni au participat în prima zi a Postului Mare la Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul, oficiată la Catedrala Episcopală din municipiul Soroca. Serviciul religios a fost săvârșit de Preasfințitul Ioan al Sorocii, Episcop Vicar mitropolitan, împreună cu clericii Catedralei Episcopale.
În această perioadă a Postului Mare, slujbele sunt împodobite cu o rugăciune deosebită, a Sfântului Efrem Sirul, o creaţie unică şi plină de învăţături.
Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este una dintre cele mai frumoase creaţii liturgice şi teologice, prin care preoţii şi credincioşii intră în atmosfera duhovnicească de pocăinţă şi smerenie specifică Postului Sfintelor Paşti.
La finalul slujbei, Episcopul Vicar a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a arătat, printre altele, că Sfântului Andrei Criteanul a lăsat acest canon ca un testament sau ca un mare dar tuturor care iubesc pocăinţa şi vor să se apropie de Domnul.
„Prin acest Canon de o deosebită profunzime și frumusețe, fiecare credincios este îndemnat să îngenuncheze cu umilință și să reflecteze asupra vieții cele veșnice, a firii păcătoase a omului și asupra nimicniciei celor vremelnice, cerând Domnului să dăruiască pe robii săi cu putere și înțelepciune pentru luminarea minții și întărirea sufletului în această învolburată viață pământească”, a menționat Episcopul Ioan.