În Duminica a XXXVI-a după Cincizecime, zi în care se face și pomenirea Cuviosului Maxim Mărturisitorul, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova au coliturghisit Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcop de Neftecamsk și Okteabrsk, Preasfințitul Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și Eclesiarh al Catedralei, precum și slujitorii sfântului lăcaș.
Sfânta Evanghelie din această Duminică ne prezintă vindecarea unui orb de către Mântuitorul Iisus Hristos în apropierea orașului Ierihon.
Pe vremea Mântuitorului Iisus Hristos, Ierihonul era locul de întâlnire al evreilor care veneau din Pereea și din Galileea, și împreună mergeau spre Ierusalim la templu, pentru a sărbători Paștele. Sfânta Evanghelie ne mărturisește că și Domnul Iisus Hristos a trecut de mai multe ori prin acest oraș în drumul său spre Iordan sau Ierusalim.
În apropiere de cetatea Ierihon, Mântuitorul Iisus Hristos vindecă un orb, redându-i acestuia vederea trupească și sufletească.
Acest episod al vindecării orbului ne arată, în fraze scurte, o lucrare mare a lui Dumnezeu care izvorăște din milostivirea Lui cea negrăită și nemărginită față de omul suferind. Când orbul aude că o mulțime de oameni trec pe cale, el întreabă „ce este aceasta?” (Luca 18, 36). I-au spus că „trece Iisus Nazarineanul” (Luca 18, 37). Îndată ce a aflat cine trece pe drum, orbul a simțit în sufletul său că unica șansă a vieții sale, adică a vindecării sale, este Iisus Nazarineanul. El a înțeles că este vorba despre Iisus Cel ce a vindecat o mulțime de bolnavi, ajutându-i astfel să-și schimbe viața lor nefericită. De aceea, orbul nu a mai întrebat cine este Iisus, ci îndată a început să strige: „Iisuse, Fiul lui David, fie-Ți milă de mine!” (Luca 18, 38).
După ce acest om nevăzător sau orb s-a apropiat de Iisus, El l-a întrebat: „Ce voiești să-ți fac?” (Luca 18, 41), iar orbul a răspuns: „Doamne, să văd!” (Luca 18, 41). În auzul tuturor, orbul cere, de fapt, ceea ce nimeni altul dintre oameni nu-i poate da, decât numai Iisus Nazarineanul, adică sănătatea ochilor sau vederea.Atunci, Iisus i-a zis orbului: „Vezi! Credința ta te-a mântuit” (Luca 18, 42).
În timpul serviciului divin, Mitropolitul Vladimir și confrații ierarhi au rostit la unison cu numeroșii credincioşi, Crezul și Rugăciunea Domnească, după care au binecuvântat enoriaşii, îndemnându-i spre fapte bune, pentru folosul sufletului şi a mântuirii.
Prezența arhierească însoţită de rugăciunea râvnitoare a clerului și credincioșilor, a făcut ca această Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie să aducă lumină, împăcare şi bucurie întru Mântuitorul Hristos. Or, de orice suferinţă, boală sau necaz oricât de mare ar veni asupra noastră, Dumnezeu ne poate izbăvi dacă credem și ne rugăm.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md