În Duminica a 34-a după Pogorârea Sf. Duh, de ziua prăznuirii Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, la care au participat soborul de slujitori ai Catedralei, dar și credincioși, veniți să-l cinstească pe Înaintemergătorul Domnului.
În cuvântul său de învățătură Părintele Episcop Ioan s-a referit la lucrarea și mărturisirea Sfântului Ioan Botezătorul, cel pe care Biserica îl numeşte “Înaintemergătorul Domnului”. Preasfinţia Sa a prezentat aspecte importante din viaţa Sfântului Ioan Botezătorul, dar şi a părinţilor săi, preotul Zaharia şi soţia lui Elisabeta şi totodată, a subliniat puterea mijlocitoare a Sfântului Ioan Botezătorul înaintea tronului Preasfintei Treimi, îndemnând credincioşii să înalţe rugăciuni stăruitoare către acest plăcut al lui Dumnezeu.
„Fie ca Sfântul Ioan Botezătorul să ne ocrotească pe toți. Să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru noi, deoarece are multă putere, multă trecere așa după cum vedem și din cinstea pe care a primit-o de la Dumnezeu de a ședea de-a stânga Mântuitorului Hristos în icoana Judecății de Apoi”, a explicat PS Ioan.
Către final, cu prilejul serbării zilei Sfântului ocrotitor, Preasfințitul Episcop Ioan a fost felicitat de către preoți și enoriaşii prezenți la Liturghia praznicală.