Joi, 9 august, în dimineața zilei de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon Episcopul Ioan de Soroca a săvârșit Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântului Mare Mucenic Dumitru” din municipiul Soroca, iar mai apoi a participat la aceeași slujbă și la Catedrala episcopală soroceană.
Alături de ierarh s-a rugat și protoiereul mitrofor Nicolae CRAVEȚ, Protopop și Secretar al Vicariatului, de asemenea clericii Catedralei episcopale.
La slujba praznicală au participat numeroși credincioși, veniți să aducă prinos de rugăciune Sfântului Marelui Mucenic Pantelimon, Tămăduitorul de boli.
Sfântul Pantelimon este cunoscut drept ocrotitor al medicilor și tămăduitor al bolnavilor. Originar din Nicomidia, s-a născut dintr-un tată păgân şi o mamă creştină, primind numele de Pantoleon, adică „cel întru toate puternic, ca un leu”. După moartea mamei a devenit ucenic al doctorului Eufrosin, de la care a deprins tainele medicinii. Preotul Ermolae i-a descoperit învăţătura de credinţă, apoi l-a botezat, punându-i numele Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”.
Prin puterea credinţei, Sfântul Pantelimon a tămăduit trupurile şi sufletele multor bolnavi. După chinuri grele a fost decapitat în jurul anului 305, în vremea persecuţiilor declanşate de împăratul Diocleţian.
Tuturor enoriașilor prezenți, PS Episcop Ioan le-a transmis un mesaj de felicitare, cu prilejul sărbătoririi, acestui mare Sfânt al Ortodoxiei.