La data de 21 iunie 2018 Preasfințitul episcop Ioan al Sorocii a convocat preoții Vicariatului de Soroca în ședință ordinară. Întrunirea a avut loc în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dumitru ” din municipiul Soroca.
În cadrul adunării episcopul Ioan a relatat despre deciziile Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova din 13 iunie curent. S-a discutat despre participarea preoților și creștinilor soroceni la slujba praznicală de la mănăstirea Cușelăuca cu prilejul pomenirii Fericitei Agafia.
A fost stabilit programul liturgic și cultural privind desfășurarea manifestărilor dedicate Sfântului Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare, atât pentru data de 2 iulie cât și pentru 15 iulie.
Arhiereul vicar a informat clerul sorocean despre inițiativa de organizare a sărbătorii în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” la data de 25 iulie în orașul Soroca. Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” din Chișinău oferă în dar catedralei episcopale din Soroca o copie a Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” ce va fi adusă de la Sfântul Munte Athos. La Liturghia praznicală va participa Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldovei, arhierei, preoți și credincioși din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Protoiereul Nicolae CRAVEȚ, secretar al Vicariatului a raportat despre încheierea anului de studii a elevilor de la Specialitatea Teologie din cadrul Colegiului „Mihai Eminescu” din Soroca, dar și despre admiterea pentru anul de studii 2018/2019.
Preoții participanți la adunare, în unanimitate și-au exprimat indignarea în legătură cu acțiunile preotului Maxim MELINTI din parohia Ghidighici, mun. Chișinău, ce contravin grav moralei creștine și canoanelor Bisericii Ortodoxe.
La sfârșitul ședinței preoții prezenți au prezentat raport de activitate pentru trimestrul II al anului 2018.