Absolvenții promoției 2008 ai Academiei de Teologie Ortodoxă din Chișinău s-au întâlnit miercuri, 30 mai 2018, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la absolvirea cursurilor.
La primele ore ale dimineții, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Ioan, Episcopul Sorocii, Vicar mitropolitan a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Întâmpinarea Domnului” a Universității de Stat din Moldova.
Alături de ierarh au slujit mai mulţi clerici din promoţia anului 2008.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, împreună cu preoții absolvenți i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru binefaceri, dar s-au rugat și pentru colegii și profesorii lor trecuți la cele veșnice.
Cu acest prilej, PS Ioan a adresat câteva cuvinte absolvenților prezenți: „Anii studenției sunt definitorii pentru formarea educațională și duhovnicească a absolvenților. Cei mai mulți dintre frățiile voastre aveți responsabilități în Biserica noastră, unii sunteți profesori, alții lucrați în administrația eclesială, unii dintre voi au zidit în acești ani noi biserici. Am încredințarea că și pe viitor cu aceiași dăruire veți munci la Via Domnului și veți face cinste instituției în care ați crescut duhovnicește și intelectual”.
La final, Episcopul vicar a transmis mesajul de binecuvântare și și-a exprimat recunoștința față de ÎPS Părintele Mitropolit Vladimir, pe care l-a numit „ctitorul școlilor teologice din Chișinău”.