În Duminica a VII-a după Paști (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic), cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, împreună cu clericii Catedralei Mitropolitane.
În cuvântul de învățătură, Episcopul Ioan a vorbit celor prezenți despre lupta pe care Biserica a dus-o de-a lungul veacurilor în apărarea dreptei credințe și a învățăturilor autentice ale ei:
Această Duminică, este o zi triumfătoare pentru Ortodoxie, deoarece ne pune înaintea ochilor noștri, icoana aceasta, a Sfinților Părinți adunați în slavă, a celor, fără de care n-am putea fi, o adevărată Biserică.
Pomenindu-i după cuviință pe Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic, Cei care au dat lumină, multă lumină Ortodoxiei, Îl preamărim pe Dumnezeu, izvorul sfințeniei, Cel ce a făcut din inima Sfinților, sălașul odihnei și strălucirii Sale, și ne rugăm zicând: „Doamne, de n-am avea pe Sfinții Tăi rugători și bunătatea Ta milostivindu-Se spre noi, cum am îndrăzni, Mântuitorule, a Te lăuda pe Tine, pe carele neîncetat îngerii Te laudă în ceruri.
După Rugăciunea Domnească „Tatăl Nostru”, Episcopul vicar a oficiat un Tedeum, după care a transmis credincioșilor mesajul de binecuvântare părintească și de întărire duhovnicească a ÎPS Mitropolit Vladimir, care astăzi s-a rugat în mijlocul credincioșilor din satul satul Bălceana, raionul Hîncești.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei Mitropolitane condus de dna dirijor Angela Angheni.