Sute de soroceni au fost prezenți, în noaptea Sfintelor Paști, la Slujba de Înviere de la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca.
Împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Preasfinţitul Părinte Ioan, Episcopul Sorocii, Vicarul Mitropoliei Moldovei a oficiat începutul slujbei de Înviere în pridvorul Catedralei, după care a săvârșit Utrenia pascală și Sfânta Liturghie în locașul de cult.
La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, a participat alături de enoriași, dând slavă Dumnezeului celui Înviat, Dl Victor SĂU, Primar al orașului Soroca.
Şi în acest an, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte și Mitropolit Vladimir, toate eparhile din ţară, printre care şi Vicariatul de Soroca, s-au împărtăşit de Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, adusă de o delegaţie condusă de Întâistătătorul Bisericii noastre.
Frumusețea slujirii arhierești a fost împodobită de cântările speciale ale acestei zile, răspunsurile la strană fiind date de corul Catedralei.
La finalul slujbei, după ce mulți dintre cei prezenți s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, PS Episcop Iaon a adresat un cuvânt de învățătură tuturor celor au avut dragostea și răbdarea de a petrece noaptea binecuvântată în atmosfera de rugăciune specifică acestei zile, după care, conform tradiției îndătinate, a ciocnit un ou roșu cu fiecare dintre cei prezenți, rostind salutul pascal „Hristos a înviat!”.